Marius Croitoru, din nou la Ceahlăul

Marius Croitoru, din nou la Ceahlăul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Croitoru (foto în galben) mai are contract cu Ceahlăul până la finele acestei luni și ar putea juca la Piatra-Neamț chiar și în Liga a II-a, dacă oferta lui „Pinalti“ va fi pe placul mijlocașului.
„Deocamdată, eu încă mai figurez sub contract cu Ceahlăul Piatra-Neamț până la sfârșitul acestei luni. După aceea, voi vedea încotro voi pleca. Oferte din țară sunt multe pentru mine, însă deocamdată nu vreau să mă grăbesc. Aștept, pentru că vreau să fac cea mai bună alegere atunci când mă voi decide asupra unei echipe.

Aștept să văd despre ce proiect este vorba la Piatra-Neamț. Nu spun nu unei oferte tentante dacă ar veni din partea conducerii de aici. După ce am trecut prin atâtea în viață, am învățat să nu mai spun nici nu și nici niciodată“, a declarat ieri Marius Croitoru. Fotbalistul a mai spus că datorită trecerii la echipa nemțeană a reușit să reintre în formă, după perioada mai puțin fastă pe care a avut-o la Steaua: „Până să vin la Piatra-Neamț, am traversat cea mai grea perioadă din întreaga mea carieră. Nu credeam să trăiesc aceste zile. Să ajungi la un nivel înalt cu Steaua și apoi să cazi brusc, nu-i tocmai frumos“.

" Aștept să văd despre ce proiect este vorba la Piatra-Neamț. Nu spun nu unei oferte tentante. Am învățat să nu mai spun nici nu și nici niciodată "- Marius Croitoru, mijlocaș Ceahlăul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×